Nu am putut sa ma abtin si am revenit cu inca un articol destinat concediilor! Daca nu ati apucat sa citit articolul cu 7 idei de Vacanta pentru 1 Mai, pe acesta sigur nu trebuie sa-l ratati!!

Vremea asta buna de afara, weekend-ul asta prelungit de 1 mai, pe care l-am asteptat cu sufletul la gura, m-au facut sa ma gandesc tot mai mult si mai des la vacanta, la concediul ala mare. Evident, am inceput sa visez cu ochii deschisi si sa-mi fac planuri in cap- unde as merge, ce as vizita, pe unde m-as plimba s.a.m.d. Pana a-mi definitiza planurile de vacanta, m-am gandit sa caut pe internet cateva destinatii. Cateva care au ajuns la un numar de 8! N-am putut sa renunt la niciuna dintre ele. Asa ca, astazi vi le prezint si voua si sper sa ma ajuti sa aleg una dintre ele. Poate doua! 🙂 De asemenea, daca esti in pana de idei, esti liber sa te inspiri din lista mea. Astept poze si impresii, haha! Dar sa nu mai lungim vorba si sa vizitam lista celor 8 de destinatii pentru concediu.

  1. ISTANBUL, bijuteria turceasca

Istanbul bijuteria turceasca

Istambul este un oras aparte, plin de pasiune, exotic si femei frumoase. Ai nevoie de timp ca sa-l poti parcurge de la un capat la altul si parca tot ai mai gasi ceva locuri fascinante pe care le-ai ratat. Daca esti gurmand, vei fi fericit! Aici mananci bine de tot, delicios si extrem de ieftin la carciumile locale!

  1. BOLOGNA, din frumoasa Italie

Bologna din frumoasa Italie

Stiu, aici imi vor sari multi in cap, spunandu-mi „dar cum ramane cu turnul inclinat din Pisa? si cu Venetia sau Florenta???” Ce-ati spune daca v-as zice ca gasiti toate frumusetile celor trei orase intr-unul singur? In Bologna! In plus, aici nu te vei chinui sa treci marea de turisti, ca sa ajungi de pe un trotuar pe celalalt. De asemenea, nu-ti vei goli nici buzunarele prea drastic, pentru ca preturile nu sunt exagerate, ca in celalalte trei locatii preferate.

Iti recomand zona orasului medieval, daca iti plac hoinarelile. V  iziteaza si Fantana lui Neptun, fii boem in pietele Bolognei, viziteaza palatele romantice si bazilicile impunatoare. Ceea ce pe mine ma atrage foarte mult sunt atelierele artizanilor din vechiul ghetou evreiesc. Era sa uit! Nu trebuie ratata nici scena artistica contemporana din cartierul Saragozza.

  1. BERGEN din Norvegia

Bergen Norvegia

Bergen te surprinde cu o anume gratie personala, cu aleile pavate cu lemn, care te transpun intr-o atmosfera aparte. Tot aici te vor surprinde peisajele absolut superbe, pe care ti le ofera muntii salbatici si vaile ametitor de adanci, care il inconjoara.

Ce trebuie sa stiti este ca Bergen este lacasul celei mai mari colectii de picturi realizate de Edvard Munch. Si ghici ce? O vacanta in Bergen este mai ieftina decat ai putea sa-ti imaginezi!

  1. UTRECHT din Olanda

Utrecht Olanda

Daca esti indragostit de Amsterdam, atunci afla ca la numai 30 de minute de el se afla Utrecht, un oras plin de studenti, tipic olandez. Daca te gandesti ca n-ai avea ce face, te inseli. In Utrecht poti face turul orasului cu vaporasul, poti vizita locurile de-o atmosfera relaxata si progresista pe bicicleta si neaparat, trebuie sa incerci crochetele de langa Oudegrach. Printre altele, iti recomand sa te avanti in urcarea celor 465 trepte ale Turnului Dom pentru a te bucura de niste privelisti absolut superbe!

  1. MONTPELLIER, un altfel de Paris al Frantei

MONTPELLIER un altfel de Paris al Frantei

Te mira ca nu se gaseste Parisul pe aceasta lista? Daca nu ti-ai dat seama, este un plan de vacanta pentru cei care s-au saturat de mainstream. In plus, Montpellierul este un oras frumos, rafinat si extrem de prietenos, cu un stil mediteranean tres chic! Aici, te poti plimba prin centrul istoric, pe bulevardele largi; poti pleca in vanatoare apentru antichitati si neaparat, sa bei o cafea in piata Place de la Comedie.

De asemenea, in Montpellier iti recomand sa nu ratezi Muzeul Fabre, cartierul Antigone si gradina botanica Jardin des Plantes.

  1. BASEL din Elvetia

Basel Elvetia

Basel este un orasel mic, dar care surprinde prin scena artistica absolut impresionanta. Oriunde iti intorci privirea, te copleseste stilul estetic dezvoltat – de la muzee de talie mondiala si arhitectura eleganta, pana la restaurante care cuceresc prin rafinament si buticuri cochete.

Te sfatuiesc sa nu ratezi targul de vechituri Peterplatz, pentru ca poti gasi aici haine second-hand unicat si exemplare rare de carti si, desigur, diverse maruntisuri absolut superbe.

Daca iti doresti o experienta de neuitat in Basel, viziteaza-l primavara, in Februarie. Atunci are loc marele carnaval de primavara BASLER FASNACHT.

Daca esti in cautarea unei experiente underground, extrem de indraznete, mergi in cartierul muncitoresc Kleinbasel. Nu vei regreta!

  1. BRATISLAVA, capitala Slovaciei

Bratislava Capitala Slovaciei Destinatie Turistica

Stiu de pe acum ca prea putini dintre voi s-ar gandi vreodata sa-si petreaca concediul in Slovacia. Asta din cauza unor preconcepti gresit formate. In fapt, Slovacia are multe frumuseti prin care atrage. Una dintre acestea este chiar capitala ei- Bratislava.

Bratislava este un oras inconjurat de podgorii si munti si paduri dese, ceea ce iti ofera niste peisaje impresionante. Atmosfera de oras rural imposibil sa nu te cucereasca prin calmitate, frumos si candoare.

Pe timp de zi, Bratislava te atrage prin farmecul discret pastoral, dat de bisericile cu acoperisuri rotunjite, in timp ce noapte, devine un loc cosmopolit, plin de viata si ritm, datorita cafenelelor animate si cluburilor populare pentru petrecerile nesfarsite!

Si inca ceva! Nu poti sa vizitezi Bratislava fara sa incerci supa de usturoi, bryndza si un rand de brandy Borovicka- o bautura specifica Bratislavei.

  1. LEIPZIG, Germania

LEIPZIG Germania Destinatie Turistica

Ultimul, dar nu cel din urma in preferintele mele, Leipzig- un oras cu un trecut bogat din Germania. In trecutul istoric al Leipzigului ii intalnim pe Bach, Wagner, Goethe, Nietzsche. Impresionant, nu-i asa? Poate nu degeaba Leipzig este supranumit si Orasul Eroilor, mai ales ca se stie- a avut un rol important in momentul marcant din istoria Germaniei si anume, la caderea Zidului Berlinului.

Leipzig te cucereste prin istorie, arta, padur si lacuri superbe care parca te transpun intr-un cadru de poveste. Pentru cei pasionati de arhitectura, este o destinatie de calatorie obligatorie, Leipzig oferind o paleta a tuturor stilurilor arhitecturale- de la baroc la post-modern.

Ce zici, te atrage vreuna din aceste destinatii? Eu, cu siguranta, voi bifa cateva din ele! Va salut!

Daca ti-a placut articolul da-mi un 😛 

— Concediu Placut! —

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here