Anul acesta, la cea de-a unsprezecea editie a Galei Premiilor Gopo, de la Teatrul National Bucuresti, Sieranevada a castigat trofeul pentru cel mai bun film. De asemenea, Cristi Puiu, regizorul filmului, a plecat acasa cu trofeul categoriei “cel mai bun regizor”. Filmul i-a adus si Danei Dogaru premiul pentru “cea mai buna actrita in rol principal”.

La categoria “Cel mai bun film” au mai fost nominalizate si productiile “Bacalaureat” in regia lui Cristian Mungiu, “Caini” in regia lui Bogdan Mirica, “ Doua lozuri” in regia lui Paul Negoescu si “Inimi cicatrizate” in regia lui Radu Jude.
Curios sa aflii mai multe despre filmul care a plecat acasa cu premiul? Atunci, hai sa-ti povestesc cate ceva despre Sieranevada in regia lui Cristi Puiu.


Sinopsis Sieranevada

Actiunea filmului Sieranevada se petrece la numai trei zile de la prea cunoscutul atentat din redactia hebdomadarului parizian Charlie Hebdo. Asta ne plaseaza, asadar, cu patruzeci de zile de la moartea tatalui lui Lary. Lary este un medic trecut de 40 de ani, care are in plan sa-si petreaca ziua de sambata alaturi de tanara lui sotie si de familie. O reuniune menita sa comemoreze trecerea in nefiinta a tatalui. Intalnirea acestora, insa, nu se petrece conform asteptarilor.

Recenzie Film Sieranevada 

Inainte de a intra si mai mult in subiect, trebuie sa spun lucrul asta inca de la inceput. Sieranevada este unul dintre acele filme care m-au facut sa ma intreb daca mai dureaza mult. Nu tema abordata a fost cea care m-a determinat sa ma intreb asta, ci lungimea peliculei. Filmul dureaza aproximativ trei ore si are prea putine momente de crescendo, de aceea este un film destul de greoi, daca tii cont pe cat de mult se intinde.

La fel cum declara si regizorul, Cristi Puiu, Sieranevada ne propune o poveste de familie. Ceea ce este interesant este faptul ca Puiu a declarat ca aceasta poveste din Sieranevada este inspirata din experienta proprie de familie. Sa aflam mai multe!

Asadar, facem cunostinta cu o familie numeroasa, care se pregateste de un parastas, asa cum cere traditia. Parastasul se va tine la Nusa acasa, un personaj interpretat de premiata si inegalabila Dana Dogaru.
In esenta, desprea asta este intregul film- despre portretul unor oameni ca noi toti, cu momente bune si mai putin bune, cu trasaturi frumoase, dar si urate. Suntem martorii unei intalniri de familie in traditie. Ni se pun pe masa apropouri politice, nostalgii comuniste si teorii conspirationiste s.am.d. Unele scene din film te surprind prin tristete, altele te fac sa razi cu pofta, chiar daca vorbim despre un umor derivat din ambsurd. In ansamblu, Sieranevada este o pendulare continua intre plans si ras.

Gasesc ca filmul este asemeni unei mici alegorii, un portret miniaturizat al societatii in care traim. O societate care nu mai are sperante, nu mai crede in schimbare, nu mai crede in oamenii sai si nici in ea. Sieranevada este un film care te face sa te simti ca in viata, fara efecte speciale, fara utopii sau distopii. Sieranevada inseamna trei ore de realitate cruda, pe care le digeri greoi, tocmai pentru ca sunt atat de autentice.

Jocul actorilor

Mimi Branescu este cel care il interpreteaza pe Lary, un medic trecut cu putin de 40 de ani, care vine la parastasul tatalui sau, insotit de o mai tanara sotie. Actorul faceun rol impecabil, verosimil, reusind sa evidentieze foarte bine momentele de angoasa cauzata de experientele copilariei.

Pe partea cealalta, Dana Dogaru, interpreta Nusei, are o interpretare care te rapeste si te cucereste. Daca nu pentru altceva, pentru interpretarea Danei Dogaru, Sieranevada este un must see.

Concluzia mea despre acest film

Recomand Sieranevada oricui! Oricui ii plac filmele reale, pline de adevaruri si personaje reale in care poti sa te regasesti. Si evident, il recomand celor care nu se sperie de cele 173 de minute ale filmului.

Daca ti-a placut articolul da-mi un 😛 

— Va las trailer-ul si va urez vizionare placuta! —

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here