Nu cred sa mai fie vreo supriza pentru cineva faptul ca Dacia este, fara doar si poate, unul dintre cele mai cunoscute branduri romanesti, la nivel international. Mai mult decat atat, cred ca sunt prea putine familiile de romani, care sa nu fi avut de-a face cu Dacia.
Ceea ce ar trebui sa ne bucure este faptul ca brandul Dacia este inca prezent pe scena auto mondiala, ba mai mult decat atat este un brand de automobile, care se bucura de popularitate in Franta si Marea Britanie.
Ca orice poveste si povestea Dacia are un inceput. 1966 este anul in care a fost construita Uzina de Autoturisme de la Mioveni. O constructie record- in numai un an si sase luni! Aceasta uzina a fost rodul unui acord semnat intre statul roman si producatorul francez Renault, care dorea construirea unui model Renault sub marca Dacia.

Ceea ce gasesc interesant si cred ca si tie ti se va parea asemenea este faptul ca aceasta asociere Dacia-Renault nu a fost sigura inca de la inceput. Intotdeauna a exista sansa ca acest acord sa fie incheiat cu alti producatori auto cunoscuti, ca Fiat, Alfa Romea, Austin sau Peugeot.

Primul model auto Dacia


Dupa cum am spus deja, lucrurile au fost destul de alerte la acea vreme. In 1966 s-a infiintat uzina, iar doi ani mai tarziu s-a dat startul constructiei primului model Dacia. Acest prim model a primit denumirea de Dacia 1110 si se afla sub licenta R8.

Dupa numai un an, in 1969, uzina de la Mioveni a inceput productia celui de-al doilea model- Dacia 1300. La acea vreme, acest al doilea model Dacia a fost considerat de multi ca fiind modern si economic. Cu un motor de 54 cai putere si o viteza maxima de 144 km/h, nici nu-i de mirare succesul de care se bucura brandul Dacia cu acest nou model.

Dacia 1300- un brand pentru „cei de sus”


Odata cu modelul Dacia 1300 s-a marcat unul dintre cele mai importante capitole din istoria producatorului de autoturisme roman. Acest model s-a bucurat de trei variante, lansate in 1970: Dacia 1300 Standard, Dacia 1300 Lux si Dacia Super Lux 1301.
Ultimul dintre modele era destinat mai marilor de la conducerea Partidului Comunist Roman sau celor care faceau parte din Securitate. Ceea ce avea in plus acest model special erau urmatoarele: scaune frontale suprainaltate, instalatie radio, oglinzi retrovizoare, parasolar cu oglinda, torpedou iluminat, bricheta electrica si instalatie electrica pentru spalarea geamurilor. De asemenea, aceste modele veneau numai in culoarea negru.

In anul 1973 isi fac aparitia si modelele break, iar doi ani mai tarziu are loc debutul utilitarelor Dacia 1302. Ce aduceau in plus aceste utilitare sunt suspensiile pe spate si faptul ca suportau o sarcina de 500 kilograme. Aceste caracteristici impresionante la acea vreme au adus brandului Dacia o popuparitate pe plan international, neasteptata. Astfel, in urmatorii 10 ani s-au inregistrat vanzari de peste 4 000 modele in Argentina si Columbia.

De la Dacia 1300 la Dacia 1310


Impresionant, dar adevarat, brandul Dacia a avut o evolutie rapida. Nu a durat foarte mult nici pana ce modelul Dacia 1300 a fost inlocuit de imbunatatitul model Dacia 1310, un model de care orice roman isi aduce aminte.
In 1995 se intampla ceva uimitor- se construieste primul model Dacia proiectat si construit de inginerii romani. Este vorba despre Dacia Nova. Dupa numai trei ani, in 1998, Dacia Nova vine cu modelul GTI, upgradat cu injectie monopunct Bosch.
Pe langa asta, anul 1998 marcheaza si un moment istoric pentru Dacia. Vorbim despre construirea automobilului cu numarul 2.000.000.
Dupa numai un an de la aceasta aniversare, Dacia se privatizeaza, urmand sa devina marca a Grupului Renault. Dupa aceasta privatizare, in anul 2000, apare si un nou model- Dacia Supernova, care vine cu propulsor si o cutie de viteze marca Renault.

Dacia in zilele noastre


Urmatorul model lansat de brandul romanesc, apare in anul 2003 si este Dacia Solenza. Dupa numai un an apare si primul Logan. Momentul lansarii Logan a fost un moment crucial pentru brandul romanesc, dar si pentru toti romanii. In anul 2005, noul Logan marcheaza un nou record pentru producatorul roman, depasind cifrele de productie si vanzare anterioare.

Ne apropiem cu pasi repezi de vremurile de astazi, insa, nu fara a ne aminti ca in 2008, apare modelul Dacia Sandero, prezent la Salonul Auto de la Geneva. Tot aici, cu doi ani mai tarziu, urma sa fie prezentat si primul automobil de teren, semnat de brandul romanesc Dacia- Dacia Duster.
Si astazi, modelele Dacia se bucura de un succes impresionant, atat in tara, cat si in strainatate. Cifrele de vanzari demonstreaza ca Dacia este un brand de masini cautat si apreciat in Hexagon, unde se claseaza in topul vazarilor catre persoane fizice. In acelasi timp, si Marea Britanie reprezinta o piata cu foarte mare potential, pentru brandul romanesc.

Asta a fost si povestea celui de-al doilea brand romanesc de automobile, care ne face cunoscuti si mandri peste hotare. Ca noi toti, sunt convins ca si tu ai povesti si amintiri frumoase cu oricare dintre modele Dacia mai sus prezentate. Daca ai vreo amintire simpatica, te astept sa ne-o povestesti in comentarii. Daca esti proprietar de Duster, sunt curios ce parere ai si daca o recomanzi.
Atat pentru astazi, pana data viitoare, numai bine.

Daca ti-a placut articolul da-mi un 😛 

— Va salut! —

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here